vineri, 15 noiembrie 2019

JUSTIȚIA S. F.




Să nu merg pe toate patru. Aceasta este Legea. Nu suntem noi bărbați? 


Așa spune unul dintre cele mai enigmatice personaje ale ficțiunii științifice timpurii — The Sayer of the LawH. G. Wells din 1896, Sayer este unul dintre hibrizii umanoizi creați de medicul titular, dar singurul a cărui specie nu este niciodată identificată în mod clar, arată puțin ca un Skye Terrier, un pic ca o capră și un pic ca un tip ciudat. Poate motivul acestei imprecizii este că Sayer este un exemplu de animal și, mai rar, în știința ficțiunii, un avocat.

Ficțiunea științifică este plină de legi imaginare, precum regulile de conduită himerică promulgate de către Sayer, cele trei legi ale Roboticii lui Asimov și Directiva primă din Star Trek. Dar numai rareori operele de ficțiune științifică arată sistemele prin care aceste legi sunt administrate și, chiar mai rar, aceștia îi caracterizează pe practicienii acestor sisteme ca personaje. Acest paradox — faptul că ficțiunea științifică are multe legi, dar puțini avocați — are sens atunci când motivele acestuia sunt examinate mai îndeaproape. Această examinare dezvăluie potențialul unei explorări mai deliberate a dreptului și a dreptății în lumile fictive care să ne ajute să spunem povești mai noi și poate chiar să găsim calea către o zi mai simplă mâine, în lumea reală.

Legea — codul care guvernează o societate — este o parte evidentă a trusei de instrumente pentru oricine dorește să extrapoleze viitorul posibil sau să-și imagineze lumi alternative. Unele povești de ficțiune științifică ajung până la marginea procedurilor legale, concentrându-se pe modificările legii penale, la fel ca în Raportul minorității, de Philip K. Dick, despre o lume în care oamenii sunt urmăriți pentru infracțiuni pe care sistemul prevede că se vor comite în viitor, sau A Loint of Paw, a lui Asimov, care are în vedere statutul limitărilor, aplicabil călătorilor în timp. Și există o mână de povești de science-fiction care sunt puțin mai mult decât drame în sala de judecată din spațiu, de obicei cu unul dintre personajele aflate în proces — ca atunci când căpitanul Kirk este aruncat în fața unui tribunal al federației din episodul sezonului 1.,  Court Martial.

Mai frecvent legea este utilizată pentru a stabili un element de fundal al lumii poveștii, care este asigurată de personaje, dar fundamentală pentru ceea ce face lumea diferită de a noastră și încadrează deciziile pe care trebuie să le ia personajele. Poate fi o graniță, ficțiunea juridică care împarte spațiul fizic și cel politic. Luați în considerare  The City & the City din China Miéville, un noir neo-Borgesian despre detectivii care investighează o crimă într-un oraș care este împărțit în două orașe oglindă, cu o frontieră atât legală, cât și existențială, pe care niciun cetățean nu o poate traversa. Sau deschiderea făcută de Ursula K. Le Guin în The Dispossessed, în care protagonistul, membru al unei comunități anarhiste despărțitoare pe luna unei planete capitaliste, trece peste linie în portul spațial în care se livrează proviziile din lumea de origine și intră imediat pe un teritoriu guvernat de alte legi. Legile care sunt diferite includ legile proprietății, un element explorat adesea în ficțiunea științifică bazată pe spațiu, la fel ca în cazul Străinului într-un ținut ciudat, al lui Heinlein, al cărui protagonist prin norocul unui accident juridic poate fi unicul proprietar al lui Marte, sau Fuzzy Nation al lui John Scalzi , un reboot al clasicului Little Fuzzy al lui H. Beam Piper, în care complotul se bazează pe regimul juridic care reglementează colonizarea planetară, iar protagonistul este un avocat topograf. Într-o lucrare mai întunecată a lui Heinlein, Starship Troopers, dreptul la vot trebuie să fie câștigat prin serviciul militar în războaiele fasciste nesfârșite împotriva extratereștrilor - unul dintre numeroasele exemple de science-fiction care explorează probleme de cetățenie și identitate. Regimul juridic al unei societăți de ficțiune științifică poate defini lumea în care personajele trăiesc la fel de mult ca și condițiile de mediu ale unei planete extraterestre. Și, în timp ce legile naturii sunt imuabile, indiferent dacă sunt pe Vulcan, Venus sau propria noastră lume de casă, legile din cărți pot fi contestate, schimbate sau încălcate, de obicei cu un mare risc. Această posibilitate oferă personajelor opțiuni profunde și potențialul de eliberare al agenției, într-un mod care poate fi mult mai plauzibil transformator — din viața personajelor și din lumile în care trăiesc - decât chiar cea mai ambițioasă reinginerie științifică.

Uneori, legile sunt încorporate în fundalul poveștii, astfel încât personajele le experimentează mai mult ca niște porunci religioase moștenite. În adaptările filmului Planeta maimuțelor , prima lege citată de autoritățile simiene, Ape Shall Not Kill Ape, este atribuită legiuitorului - un profet urangutan mort, reprezentat de o statuie în curs de apariție. În Logan's Run , o aparentă utopie este revelată ca o distopie întunecată printr-o simplă lege care definește societatea — cerința pe care toți cetățenii o supun executării rituale (și în sistemul lor de credințe, reîncarnare etc) la  treizeci de ani de la naștere. După aspectul legii funcționează mai mult ca un preot decât ca un avocat, învățând regulile dictate de creatorul omului de știință, nebuni, ca să regleze oamenii fiarei pe care i-a născut în laboratorul său. Încadrând legile lor, ce sunt edicte sacre inviolabile urmate orbește de locuitorii din lumile lor, aceste povești ilustrează mult mai clar modul în care toate legile trebuie interogate pentru a le valida ca fiind juste și raționale, mai degrabă decât exerciții de putere brută, expediențe distopice sau nebunie simplă . Și amplifică gravitatea alegerilor cu care se confruntă personajele atunci când încep să pună la îndoială regulile de bază pe care societatea lor operează. Când Logan decide să fugă, polițistul devine fugar, și descoperă că ceea ce a crezut că este lumea întreagă este, de fapt, o bulă de plastic înconjurată de un paradis verde sălbatic — legea de bază a lumii sale este doar condamnarea la moarte.  Poveștile despre încălcarea legii fictive au un potențial profund pentru a evidenția nedrep-tățile pe care le acceptăm fără să ne punem problema în viața reală, folosind prisma speculativă pentru a arăta adevăruri despre lumea noastră pe care realismul nu poate. 

În cele mai bune utopii și distopii, legea inventată pătrunde atât de adânc în poveste, încât devine aproape invizibilă, așa cum argumenta orice cunoscător al  birocrațiilor din realitate, dar și ale științei ficțiunii. Le Guin lui isgonise arată două dipolare ale economiei politice, una fără drepturilor de proprietate privată, iar cealaltă întemeiată pe ele, într-un mod atât de deplin realizat că diferențele sunt exprimate prin micile detalii ale fiecărei scene. Lumea povestirii The Handmaid's, de Margaret Atwood este o oglindă a propriei Americi, dar una în care constituția a fost confiscată de un patriarhat teocratic care impune un nou cod legal menit să privească femeile fertile rămase de drepturile lor de reproducere. Claire North duce ideea drepturilor corporațiilor într-o extremitate în care fiecare își trăiește viața în mediul fabricat legal al personalității corporative. În 1984  (Orwell) legea este exprimată ca puterea supremă a partidului și absența oricăror drepturi ale cetățenilor - un fel de lege atât de omniprezentă încât nu există cu adevărat, chiar dacă definește aproape în întregime lumea și alegerile personajelor. Relevanța de durată a distopiei lui Orwell își are rădăcina în mușcarea sa profundă în acel adevăr radical: că toată legea este în cele din urmă doar expresia puterii prin reguli înfășurate într-o aură de legitimitate. Și cu cât sunt mai groaznice consecințele pe care le dau astfel de povești pentru cei care îndrăznesc să reziste, cu atât dovedesc persistența speranței chiar și în cele mai grave condiții ale tiraniei și siguranța consecventă că astfel de regimuri sunt mereu sortite să eșueze până la urmă,  chiar dacă ei supraviețuiesc sfârșitului poveștii. 

Lucrările de ficțiune științifică ajung mai des să aibă nevoie să inventeze noi legi pentru a face față schimbării tehnologice sau a altor modificări introduse ca element principal care diferențiază lumea imaginată, novumul poveștii. Realitatea ironică este că un gen condus de libertatea nelimitată de a-și imagina alte lumi se găsește adesea cântărind acele lumi cu o grămadă de reglementări. Mai întâi vin roboții, apoi legile roboticii. Un exemplu primordial este povestea de călătorie în timp a lui Ray Bradbury, Un sunet al tunetului, care imaginează regulile speciale care  ar trebui respectate pentru a regla comportamentul vizitatorilor în trecut pentru a proteja integritatea continuității prezentului. Inteligențele artificiale, hibrizii animal-uman, călătorii în timp, vizitatori ai unor planete extraterestre, tehnologii de prezicere a viitorului — toate aceste lucruri necesită reguli noi pentru a putea fi guvernate. Extrapolarea științifică de ficțiune este un laborator atât de ideal pentru a imagina schimbările de politică incidente la întreruperea tehnologiei, încât instrumentele scriitorilor SF sunt folosite din ce în ce mai mult de către savanții legali din secolul XXI, în timp ce se luptă cu probleme precum ce fel de răspundere delictuală ar trebui să se aplice vehiculelor autonome, drepturile și responsabilitățile legale pe care ar trebui să le aibă o AI, cum legea poate preveni proliferarea roboților ucigași (există chiar și un ONG din lumea reală pentru asta) și cine deține Luna și mineralele ce le conține.

Pentru scriitorul SF, descrierea legilor care decurg din inovația din centrul ficțiunii lor poate oferi una dintre cele mai ușoare căi către un conflict narativ care face o poveste convingătoare despre o idee deoarece de îndată ce există o lege, există posibilitatea de-a o rupe și a face față consecințelor. Și dacă legea este una nedreaptă, transgresiunea poate fi calea spre eliberare, nu doar pentru personajul care îndrăznește să facă primul pas. Pentru scriitorii care doresc să întreprindă calea către un viitor mai bun, testarea legilor, din lumile lor imaginate, poate fi un instrument puternic, unul care folosește idei mari prin prisma caracterului și a alegerii personale.

În schimb, poveștile care pretind a fi toate despre lege — legea reală — sunt rareori. Principalele thrillere legale și alte povești despre avocați nu sunt aproape niciodată despre lege. Mai degrabă, sunt despre fapte în legătură cu lucrurile rele pe care oamenii și le fac reciproc și despre procesul de-a afla cine este vinovat sau nevinovat. Dramele din sala de judecată sunt un subgen de povești de crimă și mister, ajutat de cadrul narativ unic și formalist al procedurii legale și de arhetipul familiar al avocatului, de obicei înfățișat ca un amestec de amor pentru trucuri și platitudini cu/fără margini. Legea din aceste povești este aproape întotdeauna asigurată, este legea lumii reale și un proxy pentru codul nostru moral comun. Argumentele orale și examinările martorilor de către avocați sunt aproape întotdeauna concentrate pe probe, dacă legea a fost încălcată, nu ceea ce legea este sau ar trebui să fie. Și asta are sens. O poveste care așteaptă ca juriul să-și dea verdictul. Uimitor este, probabil, să fie mai interesant decât una despre legiuitorii care dezbat noi legi.

Ficțiunea științifică și fantezia pot folosi minunea imaginativă pentru a transforma chiar și un filibuster legislativ într-un material captivant, așa cum se dovedește în povestea lui Andy Duncan, Senatorul Bilbod, despre  segregaționistul Hobbits care luptă pentru a-i ține pe refugiați după războiul Regelui. Literatura de idei este perfect potrivită pentru a construi povești grozave în jurul ideilor unor legi diferite, fie că sunt sancțiunile penale care se aplică la utilizarea necorespunzătoare a viitoarelor tehnologii sau contracte sociale întregi care stau la baza societăților mai utopice sau distopice. Dar dacă legea este punctul central al poveștii sau fundalul profund, găsirea avocaților practicați în domeniul științei ficțiunii este mult mai dificilă.

Există o mulțime de avocați care scriu science fiction (sau scriitori de science fiction care au început ca avocați) — Theodora Goss, Ken Liu, Terry Brooks, Marjorie Liu, David Drake, Melinda Snodgrass și Guy Gavriel Kay, de exemplu — dar bibliografia poveștilor și avocaților de ficțiune științifică sunt scurte. Se ocupă, adesea, cu avocații care mediază între diferite culturi, precum Experimentul Dosadi al lui Frank Herbert, despre singurul om admis  în barul unei planete extraterestre și povestea lui Kristine Kathryn Rusch, The Impossibles despre o avocată din personalul unui tribunal multicultural. Avocatul spațial din epoca de aur a lui Nat Schachnereste este la fel de mare ca și numele său, dar anticipează totuși vârsta actuală a SpaceX, Blue Origin și Deep Space Industries prin prezentarea unui avocat corporatist care lucrează pentru capitaliștii interstelari. Favoritul meu personal poate fi Stoned Counsel de H. Hollis, inclus în antologia lui Harlan Ellison din nou, Dangerous Visions - o poveste neplăcută despre New Wave despre avocații care luptă cu un caz de mediu în interiorul unei halucinații LSD împărtășite, precum un mashup nebun de John Grisham. Am aflat despre Stoned Counsel după un link găsit aiurea pe net, mă întrebam câți avocați scriitori de S. F. există în Statele Unite. Și am remarcat că există. Chiar Texas are avocați scriitori SF care aruncă acid în drumul spre tribunal. Ce-i este mai de folos literaturii fantasticului?

Benzile desenate, spre deosebire de verii lor de science-fiction, au o mulțime de avocați. She-Hulk și Daredevil, de exemplu, sunt, ambii, avocați în proces. Acest lucru reflectă faptul că, în desenele de benzi, super-eroul se ocupă adesea cu crima și cu pedeapsa și mai puțin cu idei mari. Și televiziunea științifico-ficțiune are partea sa corectă de avocați, de la naturalețea de amestecat peisaj care îl apără pe căpitanul Kirk în serialul original Court Martial până la Romo Lampkin din Battlestar Galactica . Dar, chiar și atunci, personajele sunt rare și anomale.

    O parte a problemei este culturală. Un gen care creează spații sigure pentru a exprima diferența față de normele în vigoare este atent la costume care le spun care sunt regulile, spre deosebire de ceea ce ar putea fi. Problema mai mare este cea a plauzibilității — avocații nu se simt ca în viitor. Sistemul juridic existent este un imens labirint de coduri și proceduri care reflectă întreaga complexitate a vieții moderne, dar este și unul dintre cele mai vaste vestigii ale rădăcinilor noastre primitive - un sistem creat de strămoșii noștri străvechi pentru a reglementa disputele printr-un mijloc în afară de violență. Călugării din sala de judecată sunt relicve ale acelui trecut, de la halat și manșetă până la discursul ritualic folosit de avocați și chiar de juriu. Avocatul care îl apără pe căpitanul Kirk împotriva acuzațiilor de omor prin scăparea podului, Versiunea de trek a unui costum de avocat îngropat într-o grămadă de cărți de drept din secolul al XX-lea, susținând că acolo este într-adevăr legea - chiar dacă recunoaște că a fost recodificată pe computer. Scriitorul SF canadian Karl Schroeder a adus un argument destul de convingător potrivit căruia avocații nu sunt viitorul, într-o lume despre care susține că va fi guvernată de contracte inteligente bazate pe Blockchain. Este cert că avocații și instanțele de judecată ale viitorului vor fi ceva foarte diferit de ceea ce avem astăzi.

Pentru a vă imagina avocații viitorului, trebuie să vă imaginați cum arată justiția în lumea care va urma. Și, în timp ce există multe exemple bune, acesta este ceva ce știința ficțiunii ar putea face mai bine. Ficțiunea științifică are o oportunitate de a mina acel teritoriu în moduri noi. Și există dovezi la care mulți oameni lucrează doar la asta - aplicând truismul că toată ficțiunea științifică este cu adevărat despre prezent, pentru a examina mai radical nedreptățile lumii în care trăim și a folosi prisma speculativă pentru a vedea căi alternative la care realismul este orb.Printre cele mai bune exemple este romanul lui Kim Stanley Robinson, Blue Mars, în care coloniștii negociază o nouă constituție pentru planeta roșie - una care include obligații umane, precum și drepturi, și chiar codifică drepturile pentru mediu, dovedind potențialul pentru modificări ale contractului social cu impact la fel de profund sau mai profund decât teraformarea. Infomocrația lui Malka Older și succesiunile sale explorează nexusul dreptului, al politicii și al rețelelor pentru a imagina viitorul democrației într-o lume în care statele națiuni au fost învechite. Cel mai recent roman al lui Cory Doctorow, Walkaway , își imaginează cum ar arăta o economie justă politic într-o societate plauzibilă. Maggie Shen King, un bărbat care, în exces, testează potențialele distopice ale regulii unui singur copil de familie din China. Detaliul infinit al lui Tim Maughan are în vedere inegalitățile și oportunitățile vieții secolului XXI printr-o prăbușire a internetului global, reușind în acest proces să respingă ideea că este mai ușor să ne imaginăm sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului. The Training Commission de Ingrid Burrington și Brendan C. Byrne folosește o formă epistolară inovatoare (o poveste publicată ca o serie de e-mailuri) pentru a spune povestea modului în care SUA au ajuns să fie guvernate de o inteligență artificială după prăbușirea vechiului sistem, ordinea politică și comisiile de adevăr și de reconciliere care au urmat.

Niciuna dintre acestea nu sunt povești de avocați, dar toate folosesc instrumentele genului pentru a interoga regulile care guvernează lumea în care trăim și pentru a imagina ce altceva ar putea fi — în timp ce spun povești grozave despre acest proces. Un gen care lucrează mai mult ca niciodată pentru a cultiva idei proaspete și voci diverse, are un potențial imens de a realiza mai mult decât viitorul în societăți imaginate și în cele reale. Mai mult, în mod deliberat, în legătură cu sistemele de operare, care definesc ce drepturi și obligații au membrii acestor societăți, ne pot ajuta să fim hackers  pentru aceste coduri la rădăcină și  remodelăm drumul spre un viitor în care am dori, de fapt, să trăim.

Un test de succes ar fi să ne putem imagina un viitor care, într-adevăr, nu are nevoie de avocați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu