RAFINAMENT

stă pe retina mea cea a cărei umbră ești
fulgeră şi zidurile albe povestesc
despre acest oraș că a mai fost dărâmat
numai încet încet încet îmi faci cu mâna

nu mă privești în ochi doar îi acoperi
cu pleoapele din care sângele s-a retras

orbul știe 

văzduhul are privirea pruncului pe care mama-l părăsește

din când în când clipesc la fulgerul cu tunet huruitor
şi nu-mi aduc aminte să fi fost mai pierdut
că te gândeai prea mult la mine
lumină descalificată cum ţipă conturul coapsei
numai putere asupra vieţuirii mele nu ţi-am dat
ca să nu te umilesc prea tare

nu am privit luna pe care am trasat provincii rectangulare

câtă nedreptate ca să nu melancolizezi nimic
umbra ţi s-a scurs
trupul tău s-a albit
mimez cu plăcere neliniştea

delapidatul sens al sincerității

stai şi nu ştii ce
hrană să-mi pui pe masă
când ştiu că ai plâns cu mâinile în ea

carnea ta singurul rafinament

dacă ar bate un pic de vânt privirile tale
şi-ar amesteca vorba
poate chiar vorbele spălate de ploaie
pe care le vei spune când voi muri