PE CÂMPUL VERDE DIN WINDOWS XP

                                pentru Lola Arcos Pérez

o femeie încă tânără
dormitează în fotoliul unei săli de cinema
din când în când mai răsfoieşte o revistă de modă veche
în faţa unui ecran acvatic panoramic albastru

inutilitatea cu aripi mari

aerul e liber tot între ziduri
femeia poartă costum englezesc
de călărie
kaki
proiectorul e liber şi răpeşte
o ninsoare în toi

de ce-s compromis de propriul meu trup?

dincolo de ecran dincolo de zidul cinematografului
e un pluton de execuţie
dincolo de locotenentul spilcuit
un câmp de secară toamna peste care ninge
pasc căprioare
norii se răpesc laolaltă între ei
cu stigmatul pielii de-a rămâne întinsă pe corp

liniştea e o restricţie de memorie

câte o căprioară tresare înalţă capul
şi cade într-o detonaţie de fast
locotenentul spilcuit jubilează
înjură
pe câmpul de secară verde toamna peste care ninge

naşterea la întâmplare a oricărui obiect întrerupe realitatea

femeia încă tânără
poartă costum englezesc de călărie
kaki
mâinile ei albe pe o revistă de modă veche

în palmele mele se repetă somnul

tot aerul dintre ziduri e o iubire
fără scăpare
pe ecranul panoramic
albastru

în care între noi fie vorba braţele nu se afundă
apare p. i. ceaadaev
în faţa lui e un ecran
dincolo de ecran dincolo de zid un pluton de execuţie

am făgăduit atâta natură până am devenit domestic

dincolo de locotenentul la comandă spilcuit
e un câmp de secară verde toamna peste care ninge
şi pasc căprioare…
p. i. ceaadaev scoate un pachet de cărţi
extrage o carte
dama de cupă semn că e după amiază
femeia încă tânără citeşte într-o revistă de modă veche

nici dacă te-aş naşte nu mi-aș îngădui să te păstrez

adie aerul proiectorul ecranul

logica sfidează instinctele copilăriei

ochii urmăresc rubrici mondene
din care spicuiesc
1837
într-o după amiază moare
aleksandr sergheevici puşkin împuşcat
atâta timp până trece clipa de legătură
dintre puşkin şi a împuşca
femeia tânără poartă costum englezesc
de călărie kaki
pe ecran p. i. ceaadaev admiră
dama de cupă

o căprioară tresare înalţă capul
la auzul de fast al detunăturii

frumuseţea mereu aceeaşi panică

corpul se cabrează în salt
botul se deschide spasmodic
locotenentul spilcuit de la comandă înjură
jubilează

nu te opri

până atunci nevăzută
mulţimea aplaudă
proiectorul înroşit de sânge
traversează o ninsoare
femeia încă tânără împătureşte revista de modă veche
îşi trage cu infinită grijă mănuşile
şi iese

lumea continuă să aplaude